Smiley face

vineri, 18 mai 2018

Cuvantul de ordine pentru 2018 : Zambiti !

Citeam cu doi-trei anisori in urma ca apeland la unele studii facute pe proprii angajati prin unele mari companii, multinationale si organizatii corporatiste, tovarasii de prin conducerile acestora au putut realiza ca lucrurile nu stau tocmai pe roze printre supusi. Si au aflat astfel ca sclavii din subordine sunt apatici, fara chef de viata, posaci, abatuti, plouati. De ce a fost nevoie de studii facute de specialisti pentru ca aceasta stare de lucruri sa devina vizibila ? Intrebarea asta, cu un deceniu si ceva in urma, era perfect legitima. Acum e practic superflua. Fiindca am eu asaaaa, vaga impresie ca daca, spre exemplu, ai intra in biroul managerului-saf, al alui mai mare dintre mari – cum ar veni, al bossului bosilor dontr-o astfel de companie, pentru a-i inmana o hartie si, pe drumul de iesire din birou, te-ai descheia la pantaloni si te-ai pisa in ciubarului ficusului din stanga usii, acesta probabil ca nici n-ar baga de seama. Ar realiza ca s-a intamplat asta do ar atunci cand ar primi un raport in acest sens de la subordonatul sau, managerul Directiei „Plante ornamentale”, care la randul lui nu avea habar dar a primit informare scrisa de la seful Departamentului „Plante ornamentale naturale”, care fusese notificat prin e-mail pe intranet de catre seful Compartimentului „Plante ornamentale naturale fara flori”, caruia ii spusese despre asta tanti Nuti, femeia de serviciu care a observat stropii pe care , neglijent i-ai „scapat” pe langa ciubar. In mare, cam asa am priceput eu lucrurile din zona asta : sleahta asta de functionarasi corporatisti care par cei mai inventivi si priceputi oameni de pe pamant atunci cand e vorba sa nascoceasca denumiri elitist-pretentios-englezite pe care sa le inscrie boldat sub nume pe cartile de vizita sunt si masinarii neobosite pentru intocmit rapoarte seci si anoste, audituri interne pur formale si situatii statistice dintre cele mai irelevante, dar nu stiu absolut nimic despre oamenii cu care lucreaza. Astfel ca am aproape certitudinea ca rezultatele si concluziile acelor studii care evidentiau starea psihica mizerabila a corporatistilor „de rand” inregimentati curtile proprii, ar fi trecut neobservate fara a li se acorda prea mare atentie si studiile in sine si-ar fi gasit locul alaturi de celelalte 3 tone jumate de maculatura ingrijit ordonata, dintr-unul din zecile de bibliorafturi frumos colorate si-aproape cazon ordonate, pentru a da impresia ca in acel birou se munceste pe rupte, daca nefericirea si monotonia, lipsa de chef si de implicare voluntara a angajatilor nu s-ar fi regasit si in stagnarea performantelor si indicatorilor economici din acele firme. Era nevoie, deci, de solutii. Si acestea au venit tot de la cei care intocmisera studiile fiindca, ma repet, perceptia pe care eu o am despre gasca managerilor de tot felul dintr-o corporatie, ma face sa privesc cu alti ochi reclama cu Ema si hartia igienica, fiind destul de convins de faptul ca acestia ar fi capabili sa se stearga la cur cu tableta daca pe ecranul acesteia ar aparea imaginea unui sul de hartie de buda. Si cea mai simpla dintre solutiile propuse a fost aceea ca in firme sa fie angajate persoane care sa aiba trecuta-n fisa postului ca unica sarcina de serviciu binedispunerea celor din jur. Cu glumite, mici farse de bun simt, trucuri si ghidusii. Cam tot arsenalul unui „armament” menit sa provoace zambete, si sa induca buna dispozitie. La vremea cand am citit despre asta ideea mi s-a parut a fi una de milioane si chiar intuiam ca ar fi fost de natura sa dea rezultate mai mult decat satisfacatoare. Ulterior, nu mi-a ajuns la urechi ca ar fi fost pusa in practica. Cert e ca peste tot, in orice colectivitate, indiferent de importanta sau marimea ei, se simte din ce in ce mai acut nevoia unor persoane „responsabile” cu buna dispozitie. Ceva in genul unor bufoni sau al unor clovni, desi primul termen are si unele conotatii peiorative iar cel de-al doilea, mie unuia acel putin, imi induce si o nuanta de tristete. Si nu doar ca aceasta idee nu a fost pusa in practica ci, mai rau decat atat, s-a intarit perceptia ca acei colegi mai glumeti, mai pusi pe sotii, care exista aproape in fiecare colectiv, fac rau si perturba activitatea colectivului. O prostie cat casa, daca e sa ma intrebati pe mine. Ca om al muncii am facut parte sau am desfasurat activitati care au avut legatura cu doua institutii destul de importante. Daca in primul deceniu post „revolutie” atmosfera din cele doua institutii era una relaxata, vioaie, destinsa, au urmat certificari ISO, introduceri de sisteme de management al calitatii, regulamente de ordine interioara cretine si o intreaga serie de masuri, una mai aberanta decat alta, astfel ca, treptat, prin birourile celor doua institutii te simti acum cam ca la priveghi. Ne se mai glumeste , nu se mai rade, toata lumea este incrancenata sau, in cel mai bun caz, circumspecta. Si avand date clare despre performantele celor doua institutii va pot spune un lucru cu certitudine : nu s-a schimbat nimic in bine, ba dimpotriva. Mai mult decat atat, traiul in stres, existenta dusa la modul tern, cenusiu, apasarea grijilor si obligatiilor cotidiene, faptul ca desi incerci sa faci pasi spre inainte, ramai mai tot timpul cu senzatia ca motorul nu-ti depaseste turatia relantiului si ca in fapt stai pe loc si nu te deplasezi macar un centimetru in directia dorita, au inceput sa exceada timpul pe care-l petreci la job si sa cuprinda asemeni unei culturi de mucegai, asemeni unei cangrene, asupra intregul timp al fiecarei zile. Ce-i de facut, atunci ? Poporul roman era un popor vesel. Chiar si atunci cand nu trecea prin perioade tocmai roze exista acel „a face haz de necaz” care ne facea sa trecem mai usor peste obstacole si greutati. Acum parca nu mai este asa. Posibil sa fie doar perceptia mea, posibil sa generalizez situatia pe care o intalnesc eu in cercul relativ limitat in care ma invart, la nivelul intregii societati. Dar ceva-ceva imi spune ca nu ma insel. Si ca am devenit tristi cu acte-n regula . In ceea ce ma priveste sunt un om vesel. Toti cei din jurul meu stiu bine lucrul acesta. Daca trece mai mult de o ora si nu fac o gluma sau nu pun ceva la cale, sunt intrebat daca nu cumva sunt bolnav sau nu ma simt bine. Dintre colegi vin si ma cauta de vorba stiind ca le voi da replici haioase si ca mereu voi spune ceva care ii va face sa zambeasca. Si am decis, ca tot ma plangeam ca nu am cine stie ce planuri cu blogul anul asta, sa permanentizez aceasta atitudine si aici. Sa evit postarile incrancenate, ostile, tensionate. Sa evit sa deschid laptopul atunci cand am o zi mai proasta sau cand gandurile nu-mi vor fi incarcate de pozitivism si optimism. Le-aveti si le stiti voi mai bine pe cele ale voastre care nu sunt tocmai roze ca sa mai vin si eu cu cenusiul meu sa va intunec cerurile. Am incercat asta si pana acum dar, spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca nu mi-a iesit intotdeauna. Anul asta sunt insa decis sa nu mai fac rabat de la obiectivul propus. Asa sa imi ajute Dumneze u !

luni, 14 mai 2018

Accesoriile care nu trebuie sa lipseasca de la un botez

Cine s-a mai implicat pana acum in organizarea unui botez stie cat de dificila este aceasta sarcina pentru ca sunt nenumarate detalii care la prima vedere sunt neimportante, insa in realitate pot juca un rol esential. In schimb, totul poate fi mult mai simplu cu ajutorul magazinului online Andini ce propune nenumarate tipuri de produse, care sa fie de folos tuturor parintilor si nasilor in cadrul ceremoniei.

Detaliile importante
In prima faza trebuie sa fie alesi nasii de botez, urmand ca mai apoi sa se ia o decizie asupra perioadei in care sa fie organizat evenimentul, dar la fel de mult conteaza si localul. Ulterior se intocmeste lista de invitati, se alcatuieste meniul si abia dupa ne ocupam de detalii, cautand toate produsele de care avem nevoie, iar acestea se vor gasi direct la Andini, ceea ce presupune ca se aduc economii considerabile de timp.

Conteaza hainutele
Bineinteles, si hainutele celor mici joaca un rol important in toate cazurile, motiv pentru care trebuie alese cele mai potrivite variante, optiunile fiind la fel de variate si pentru fetite, cat si pentru baietei. La procesul de confectionare se folosesc mai multe tipuri de materiale si este important sa fie alese doar cele mai calitative, adica fibre naturale precum bumbac, matase sau satin. Totodata, acestea vor fi alese si in functie de perioada anului, intrucat unele sunt ideale in lunile de vara, in timp ce altele se dovedesc a fi mai inspirate pe durata toamnei sau a iernii.

Totul conteaza
In schimb, nicio astfel de ceremonie nu este completa fara a alege lumanari botez fete, iar in acest sens sunt disponibile mai multe optiuni. De asemenea, la Andini lumanarile pot fi personalizate, astfel incat sa fie indeplinite cele mai riguroase ale parintilor si nasilor pretentiosi. Conform traditiei, nasii sunt cei care au sarcina de a cumpara lumanarile, iar acestea pot fi simple, clasice, fie se pot decora in diferite conditii, insa si paleta de culori este foarte vasta, si cu toate ca albul reprezinta cea mai populara optiune, clientii pot alege si alte variante.

Un eveniment deosebit
Cel mai probabil toti parintii isi vor dori ca toate elementele din cadrul botezului sa fie in aceeasi tema, chiar si in cazul lumanarilor care la prima vedere pot fi niste simple obiecte, insa sunt esentiale conform traditiei. Asadar, Andini aduce lumanari botez fete la cele mai bune preturi, alaturi de toate produsele necesare in cadrul ceremoniei, raportul calitate – pret fiind unul ideal si de care trebuie sa se tina cont in toate situatiile. In concluzie, daca iti doresti ca botezul fetitei tale sa reprezinte o adevarata reusita atunci ar trebui sa te orientezi catre Andini pentru a alege toate produsele de care ai nevoie.

luni, 30 aprilie 2018

“Sa se revizuiasca, primesc …”

Daca in planul existentei palpabile nu mai e loc de-ntors, toate cele ce urmeaza a face obiectul tumultoaselor zile din 2014 fiind creionate si stabilite in amanunt (aiurea !, habar n-am ce-mi va aduce ora urmatoare), ma gandeam eu aseara – un eufemism menit sa abata atentia de la starea de disconfort intelectual indusa de alegerea deloc inteleapta de a urmari pret de vreo juma’ de ora un program de stiri (stiu, asa-mi trebuie daca “m-a mancat” ! ) , ma gandeam deci, ca ar fi cazul sa fac putina ordine si in componenta virtuala a proiectelor pentru noul an. Si asta pentru ca, pornind cu plugusorul in seara de 31 decembrie dupa lista din blogroll, am constatat pe de o parte ca exista acolo bloguri care “s-au stins”, exista si bloguri asupra carora am avut o perceptie deformata si care, in timp m-au dezamagit, dupa cum exista si o serie de noi contacte virtuale pe care, neglijent, am omis sa le inscriu acolo. De aceea am sa-i rog acum, in al 12 ceas, pe cei carora nu le-am trecut pragul cu urari pentru noul an, sa imi ierte aceasta scapare. Si mai am in intentie ca in anul ce tocmai a venit sa mai schimb cate ceva, pe ici pe colo, prin partile esentiale, referitor la blog. Numai ca. Desi nu dau doi bani pe vrajelile celor care avertizeaza ca Marte in conjunctie cu Pluton poate insemna ca ti se sparge o teava in baie sau ca un Jupiter retrograd in Casa a taspea se poate traduce ca un semn ca o sa-ti apara un furuncul pe fesa stanga, si nu cred nici in horoscoape si nici in predictii astrale, totusi, faptul ca la inceputul acestui an toti nenii neo-Nostradamusi, toate cumatrele astro- si anume, oloage si toate mamele Omizi, vorbesc aceeasi limba, rostind fix aceeasi propozitie, ma pune un pic pe ganduri. Ca s-au unit si spun cu toti in cor, la unison, ca motto-ul lui 2014 va fi : “Socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ !“. Asa ca am doar doua variante de lucru : ori fac din start, la deruta, socotelile “pe invers” ori nu mai fac nicio socoteala si pun sandramaua pe pilot automat lasandu-ma purtat de val. Cum la debut de an nou ma incearca o lene ceva de speriat, varianta a doua imi pare mai viabila. Asa ca voi continua sa evit sa intru in polemici aprinse pe cine stie ce subiecte “arzatoare”, voi tine in continuare cont de sfaturile bunicilor de a da “Buna ziua” chiar si atunci cand stiu ca nu mi se va raspunde si voi continua sa imi spun parerea la modul discret, fara a bate cu pumnul in masa si fara a incerca sa imi impun cu orice pret punctul de vedere. Daca se va impune sa fac un compromis, nu voi ezita sa il fac chiar daca asta imi va produce mie un disconfort in aceeasi masura in care va produce o senzatie de bine celor din jur. Compromisul se va concretiza in, si se va traduce prin, tacere, fiindca am sa raman fidel zicerii ca e nevoie de numai doi ani pentru a invata sa vorbesti si de o viata-ntreaga pentru a invata sa taci. Si asta chiar daca, ramanand in zona cugetarilor, am sa-l citez pe Martin Luther King si am sa spun ca “Vietile noastre se incheie in ziua in care ramanem tacuti in privinta lucrurilor care conteaza”. Nu am veleitati de kamikaze si intuiesc perfect faptul ca libertatea noastra post 1989 este poate mai ingradita acum decat ante-”revolutie” fiindca accesul la “lucrurile care conteaza” este permis numai pe baza de legitimatie de partid aflat la putere. Prin rotatie. Indiferent de cate iluzii si-ar face unii sau altii ca pot spune sau pot face orice. Totusi vin si un un mic sfat pentru cei care vor dori neaparat sa-mi dea in cap pentru vreo afirmatie sau atitudine ce ar putea sa li se para, din punctul lor de vedere, inacceptabila : mestec atent si nu inghit orice. Anul ce a trecut am dat “unfollow” si am rupt orice relatie cu doua bloguri, nu voi ezita sa fac asta si in acest an daca va exista cineva care sa nu ii dea dreptate – de data asta lui Abraham Lincoln : “Este mai bine sa taci si sa fii luat de prost decat sa vorbesti si sa confirmi ca esti !”. Imi permit cu usurinta sa fac asta atata timp cat pentru mine blogging-ul nu reprezinta un scop material in sine, iar postarile nu vor purta hainele unor advertoriale jenante ca valoare, atat in ceea ce priveste continutul cat si suma inscrisa in factura. Nu am sa condamn si nu am sa arat cu degetul pe cei care vor face asta. Departe de mine intentia de a judeca pe cineva care are probabil motive intemeiate sa procedeze in acest fel. Dar, daca voi co nstata ca o astfel de practica va fi de natura sa sufoce bloggingul adevarat, cel nascut din pasiunea de a scrie, de a comunica si a cunoaste alti oameni, de a impartasi ganduri, experiente si atitudini frumoase si generoase numai de dragul de a urca in facatura aia de top Zelist sau de a dedica ode unei firme care sa-ti bata la schimb, gratis, covoarele sau sa-ti aspire masina, iau in calcul si varianta de a parasi blogosfera in ciuda faptului ca am intalnit aici un numar insemnat de oameni absolut minunati. De a o parasi ca blogger. Fiindca pasiunea de a citi bloguri nu o va schimba nimeni si nimic. Principalul motiv care m-ar determina insa sa ies din blogging ar putea fi o eventuala autoanaliza care mi-ar arata ca nu mai am nimic interesant de spus, ca textele mele nu mai gasesc ecou in randul celor ce-mi trec pragul sau ca ideile si valorile in care cred nu se mai regasesc in conduita partenerilor de drum. Si vorbesc de parteneri fiindca pentru mine acest blog va fi intotdeauna parte a unei echipe. Nu am veleitati de Robinson Crusoe, nu as putea supravietui fara voi, cei pe langa care, de-a lungul timpului m-am insinuat. Cam asta la nivel de intentii pentru noul an. Dar cum “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”, sanatosi sa fim, ca daca e sanatate om vedea noi cum trecem prin toate.