Dimineti contra cronometru

Probabil ca banuiesti deja la ce ma refer si cu siguranta iti vin in minte cateva dimineti in care ai alergat si tu in aceasta cursa a alegerii hainelor pentru o noua zi.

De cele mai multe ori sunt foarte atenta cand vine vorba de vestimentatia mea pentru a doua zi la birou. Si pentru ca nu intotdeauna diminetile sunt asa cum imi imaginez eu, prefer sa-mi aleg tinuta pentru a doua zi cu o seara inainte.

Astfel, am timp sa-mi organizez tinuta si accesoriile in functie de programul zilei si de ceea ce am de facut. Am invatat de-a lungul timpului ca tinuta este unul dintre punctele forte ale unei femei de afaceri si nu numai. Prin urmare Da, imaginea conteaza!!! Si imi permit sa spun asta fara vreo intentie de a fi rautacioasa cu acele femei care isi arunca ceva pe ele si gata!!!

Consider ca nu intotdeauna hainele frumoase inseamna si haine potrivite pentru cineva. De aceea in alegerea unei tinute eu tin cont, in primul rand de ceea ce ma avantajeaza si in al doilea rand de evenimentul pentru care ma pregatesc.



Azi a fost una din acele dimineti in care surprizele si-au facut simtita prezenta din plin.Nimic nu a mers conform planului pe care il schitasem aseara in drum spre pat. Am zis ca am timp sa ma trezesc cu 30 de minute mai devreme si sa imi aleg niste haine frumoase pentru o zi obisnuita de birou fara prea multe pretentii.

Ma gandisem ca o pereche de jeansi, o bluza din matase si o pereche de pantofi cu un toc potrivit sunt de ajuns. Dar pentru ca mereu trebuie sa apara si un dar, dimineata a inceput cu un mail urgent prin care eram informata ca la ora 09.30 aveam programata o intalnire foarte importanta.

Cum puteti ghici, tinuta mea lejera a picat si a trebuit sa aleg repede un costum pe masura intalnirii.

Viata pe Saturn

Nici eu nu stiu cum e.

Dar in schimb o sa povestesc ce am facut eu in minunata si plictisitoarea zi de azi.

M-am trezit pe la 11 jumate… am facut ceva ce nu va spun… m-am spalat, m-am imbracat… mi-am deschis laptopul, am aberat pe blog despre timp, iubire si Saturn si acum o sa aberez in continuare despre ce am facut la noul viitor job (btw, scriu articolul asta pentru a-mi depasi una din fricile interioare inoculate de diversi, cum ca nu ar fi bine sa scriu despre job pe blog).

Ies din scara de la bloc, ajung in strada si vreau sa iau un taxi. Fac cu mana unuia, opreste si-mi zice sa urc, ca ma duce gratis  pana la urmatoarea intersectie unde era statie de taxi. Bazat! Ajung la Aurel Vlaicu, ma uit dupa maxi-taxi-ul firmei si cand ma sui in el, observ uimita ca cineva imi ocupase locul!! Dap, locul ala din fata de langa usa, pe care in mod normal sta ghidul, era locul meu! M-am uitat un pic la tip, i-am zis asa mai in gluma ca mi-a luat locul si am facut cunostinta. Il cheama Alex.



Am ajuns la sediu, m-am dat jos prima, el dupa mine. Am deschis usa, el dupa mine. M-am urcat in lift, el dupa mine… si mi-am zis: “cred ca tre’ sa ma comport si eu ca o lady de data asta” si l-am lasat pe el sa apese pe buton. Ajungem sus si suntem condusi de catre tipul de la HR in sala de recreere:
Fusesem chemata de fapt pentru 2 interviuri telefonice, unul in engleza si unul in spaniola. Cel in engleza s-a desfasurat ceva de genul: ” - Hello, I’m from America, may I talk with Mr. X. X. ? - Sorry, but he is not into the office right now, I’m S. A. and I was told that I should answer this phone call! - Ahhh, ok, Thank you. Have a nice day! Bye-bye”

Cel in spaniola a fost si mai funny… a durat 11:55 minute (da, eu si fixurile mele) si am fost intrebata printre altele: “Daca ai fi prim-ministrul Romaniei, ce ai face ca sa iesim din criza financiara?” Dar nu va dau raspunsul, ca mi-e frica sa nu citeasca si Boc si poate ii preiau din karma negativa si e naspa!

Cand am fost la primul interviu, era un puzzle in sala de recreere si mai avea cam vreo 15 piese de completat, cu cer si nori. De data asta m-am ambitionat si l-am terminat! Dar a trebuit sa desfac vreo cateva piese de pe langa gaura pt ca erau puse gresit, probabil de catre prosti care mai venisera pe la interviuri  :D

Plec de acolo, ajung in Romana si ma duc la Pizza-Hut. De fiecare data cand sunt mandra de mine si am ceva de sarbatorit ma duc acolo si pap pizza. Si deja incepusem sa fiu un pic depressed si am baut si un pahar de bere. A fost fun. Apoi nu stiam ce sa mai fac si nici nu prea aveam chef sa ajung direct acasa. Numai bine, ca m-a abordat un tip.

Mi-a pupat mana, m-a felicitat, m-a amuzat si m-a energizat teribil, pentru ca eu ma tot gandeam la postul meu anterior, despre Saturn si Dumnezeu, dar o sa povestesc in articolul de maine despre asta. Daca sunteti cuminti.

Intarziata

Dupa un weekend obositor si foarte agitat, astazi am reusit performanta sa intarzii 2 ore la serviciu. Nu m-am putut trezi sub nicio forma. Mi-am pus ceasul sa sune la sapte fix, dar am reusit sa ma dau jos din pat la opt si zece minute. Perfect pentru serviciul meu care ma astepta. Eu intru la opt si am ajuns abia la zece in aceasta dimineata. Noroc ca seful meu nu se supara si nu imi spune nimic pentru ca imi fac treaba la timp si intotdeauna task-urile mele sunt indeplinite foarte corect si in timp.



Bine ca astazi nu am nimic de predat pentru ca am predat un proiect vineri, iar astazi trebuie sa incep ceva nou. Firma la care lucrez se ocupa cu servicii de externalizare salarizare.

In fine... Sa va povestesc ce am facut in weekend. Am vrut sambata sa ies cu bicicleta dar, din pacate, a batut atat de tare vantul incat pe doua picioare abia ma tineam. M-a durut capul de simteam ca mor. Pana la urma mi-am revenit dar ziua era deja compromisa. In schimb ieri am fost in plimbare cu masina pana la Giurgiu unde am mancat o ciorba de peste minunata iar pe drumul de intoarcere era cat pe ce sa facem pana. Dupa Giurgiu ne-am intalnit cu niste prieteni intr-un bar unde am baut o bere nefiltrata si ne-am intors linistiti acasa. Pana la urma, daca stau sa ma gandesc si sa ma uit in spate nu stiu de ce a fost un weekend asa de obositor. Poate e si din cauza vremii care este putin capricioasa in perioada asta.

Tardiv 19

Ei spun că trebuie să îngropi trecutul ca să te poţi bucura de prezent,dar dacă nu se lasă îngropat? Ei bine …forţează-l ! Îmi repet,doar ca să nu uit.Realizez că nu mai sunt cum eram în urmă cu un an,o lună,nu mai sunt nici cine eram ieri.Cândva durerea era o simplă lovitură, ori un genunchi ce sângera,iar moartea, un fluture cu aripile frânte,o viaţă care ţi se stingea în palme.Niciodată nu am crezut în moartea sufletească,un sfârşit lent şi inevitabil alimentat cu supradoze de iluzii,la fel cum nu am crezut în dragoste.

Fără nici o reţinere şterg numărul tău de telefon şi arunc cartea de vizită ce încă avea un loc special în portofelul meu.Cadourile ţi le-am înapoiat de mult,chiar dacă aşa zisul orgoliu pe care mereu îl trimiţi la înaintare nu te-a lăsat să le primeşti, ştii la cine le poţi găsi.

Îmi iau pardesiul şi umbrela,apoi plec ignorând privirea ei nedumerită din spatele ochelarilor.
Asfaltul umed ce reflectă vag luminile clădirilor înalte geme sub paşii mei grăbiţi,iar ploaia rece,măruntă are să îmi şteargă trecutul precum urmele de cretă albă de pe trotuare.Cerul întunecat îmi promite un alt început.



Deschid uşa cafenelei în timp ce închid umbrela de pe care se preling şuviţe de apă.E un loc întunecat şi intim în care pluteşte mirosul cafelei proaspăt măcinate.Din spatele tejghelei lungi,din lemn masiv de culoare închisă,învăluit de fumul dens al unei ţigări uitată aprinsă îmi zâmbeşte blând un bărbat trecut de a doua tinereţe.Timpul necruţător şi-a lăsat aprenta pe chipul său ce-mi pare atât de familiar.Ochii lui negri înconjuraţi de riduri adânci par să deţină răspunsul unor întrebări pe care mulţi nu au îndrăznit să le pună încă.

Intuindu-mi gândurile îmi oferă o ceaşcă mare de cafea apoi îmi vorbeşte aproape în şoaptă,aplecându-se uşor spre mine.

“Când îţi vei dori să îi cunoşti toate cicatricile şi vei încerca să îi vindeci rănile,când îi vei memora cu uşurinţă forma buzelor,iar gâtul lui va fi locul tău de joacă,atunci vei ştii că iubeşti.Tu încă n-ai iubit pe nimeni,doar ai suferit decepţii.”

Coincidenţă? not really

Nu demult a apus soarele iar norii deja se adună.Pot zice că îmi displace instabilitatea asta. Cred că au trecut cel puţin treizeci de minute de când suprafaţa întunecată,lucioasă a Tamisei ne-a atras atenţia.Mă întorc spre ea.E încruntată şi neobişnuit de tăcută.Din moment ce mi-a acceptat invitaţia ar face bine să aprecieze fiecare minut,e atât de frumos aici! Bănuiesc că se gândeşte la el încă. De fapt sunt convinsă,nimic altceva nu o tulbură aşa.Tăcerea ei mă irită. Mă uit la ceas şi îmi indică 23:13,asta înseamnă nouă şi un sfert,bineînţeles că am uitat să îl reglez când am aterizat aici.Încerc să confrunt imaginea copleşitoare,pitorească a palatului Westminster, însă liniştea serii este străpunsă de glasul ei stins.

-Ştii…de azi nu mai am încredere decât în doi bărbaţi.Îmi spune suspinând privind undele uşoare ale râului.

Surprinsă de vorbele ei o privesc întrebător înclinându-mi capul.

-Jack şi Jim dragă.Nu te mai uita aşa la mine.Continuă cu seriozitate fără a schiţa vreun gest.

Intrigată,confuză şi oarecum amuzată în acelaşi timp o întreb despre ce tot vorbeşte.Îmi răspunde cu numele lor întreg “Jack Daniel şi Jim Beam”.Nu am să îi zic cât de mult exagerează şi nici nu am să îi ţin un discurs motivaţional,îi voi zâmbi doar.

Din îndepărtare observ silueta vag luminată de felinarele deja aprinse a unui tânăr care se apropie.Se opreşte la mai puţin de un metru distanţă de noi şi se sprijină de balustradă cu ochii aţintiţi spre cerul înnorat.Simt cum mă cuprinde o curiozitate greu de controlat faţă de acest misterios străin.Poartă un costum negru,în dungi fine,cămaşă albă şi o cravată deznodată în jurul gâtului.Ținuta lui pare o dovadă a gusturilor fine şi a nevoii disperate de a le satisface.



Îi atrag atenţia dragei mele prietene ce pare pierdută într-o lume diferită ,asupra lui.Se întoarce cu silă spre el apoi oftează rotindu-şi ochii:

-Știi că sunt la fel toţi. Nu te entuziasma ca o alintată la vederea pietrelor strălucitoare.

Trebuie să recunosc că nu e tocmai răspunsul la care mă aşteptam.Se pare că sunt pe cont propriu.Cine ştie? Ar putea fi un diamant la o privire mai atentă.

Nu mai încerc să mă controlez inutil şi pentru prima oară, lăsând totul în voia destinului mă afişez în faţa tânărului zâmbindu-i uşor ezitant.Îl întreb grăbită încotro se află cea mai apropiată staţie de metrou…de parcă nu aş ştii deja.Îşi coboară privirea spre mine apoi zâmbeşte blând.Cu siguranţă crede că sunt penibilă,poate nu trebuia să fac asta.Continuă să mă analizeze câteva momente,însă eu nu îi pot vedea decât ochii inuman de luminoşi ,în ciuda întunericului ce scaldă oraşul.

Ce-a fost în capul meu? Nu e tocmai indicat să întru în vorbă cu necunoscuţi,mama încearcă să mă înveţe asta de când mă ştiu,mai ales nu atunci când el poartă costum iar eu…ei bine…jeanşi şi tricou.Proastă decizie ce pot spune.

Îmi întrerupe brusc momentul de lamentare întinzându-mi lejer o bucată de carton,dreptunghiulară cu un număr de telefon scris uşor înclinat ,apoi se îndepărtează cu mâinile în buzunare.

“Baby …call me!”

Începuturi

Mă trezesc cu o durere acută de cap, neobișnuit de devreme.Instinctiv îmi întind mâna dreaptă printre așternuturile șifonate.Sunt doar eu,tu probabil te vei trezi deranjat de fâșiile de lumină ce pătrund prin draperiile învechite,decolorate, ale camerei în care plutește un miros intim de parfum ieftin și băutură.Lângă tine va fi o mironosiță cu părul încâlcit care nu îți va cere prea multe.Te va cuprinde în brațe în timp ce unghiile ei se vor perinda pe spatele tău lăsând urme ușoare.Suspinele ei înăbușite se vor stinge sub săruturi sălbatice iar mâinile tale îi vor explora trupul.Alături de o ființă frivolă,limitată, vei simți în sfârșit gustul victoriei.O vei determina să își piardă orice urmă de onoare când te va vedea încheindu-ți grăbit nasturii cămășii pregătit să pleci din patul ei.Ea nu te știe,ești ca o tornadă,dispari repede însă lași ravagii în urma ta.

Imaginea voastră mă dezgustă.Rămân cu cearceaful înfășurat în jurul meu și mă îndrept spre baie.Doar gândul  la tine mă face să mă simt murdară,pătată de amintirea celui ce erai cândva.

Stau în cadă și mă joc cu apa ce se ondulează în cercuri concentrice sub degetele mele.Pe fundal se aude melodia noastră.Nu știu dacă e doar în imaginația mea dar simt cum durerea devine insuportabilă… însă nu durerea de cap.Ies din cadă și mă așez pe marginea ei cu prosopul în brațe.Picăturile de apă mi se preling pe gât asemeni buzelor tale reci din nopțile de toamnă.Obișnuiai să mă ții în brațe în timp ce numărăm stelele și-mi spuneai că nu ar trebui să fac asta pentru că nu le pot străbate nici cu privirea.Ai ales apoi să dispari subit,pentru că nu ți-am spus că te iubesc niciodată.Știai că așa vei câștiga totul,mă considerai un teritoriu care trebuie cucerit însă numai cu acordul meu,apoi te-ai plictisit și ți-ai ales o țintă mai naivă.

 

Trec zeci de minute mânate de o tăcere apăsătoare în care amintirile cu tine mi se derulează haotic pe retină.Încă îmi simt venele pulsând sub atingeri fine,ezitante.Ești omniprezent în aerul ce mă înconjoară.Uneori îmi lipsești deși îmi provoci silă.
Trebuie să ies din starea asta.Cu prosopul strâns într-un nod simplu mă întorc în cameră.Șuvițe subțiri de apă îmi urmează pașii goi de-a lungul încăperii,scaldă pardoseala apoi uscându-se blând dispar în urma mea.Deschid geamul.Luna încă se alintă pe cerul bleu-marin dar strada deja geme de oameni grăbiți ce privesc atent asfaltul acoperit pe alocuri cu ziare și mucuri de țigară.Mă gândesc că oricare dintre ei ar fi mai integru decât tine dar eu nu-mi mai permit luxul de a mă îndrăgosti de un străin.

Tresar sub aerul rece al dimineții și simt realitatea ce mă lovește din plin.Durerea de cap încă persistă iar eu mă mint cu nonșalanță.Mereu mă voi îndrăgosti de un străin,de misterul necunoscutului,ca mai apoi să-mi reproșez inconștiența prin fraze ce-mi reflectă gândurile fugitive.

Mâine plec.