Dimineti contra cronometru

Probabil ca banuiesti deja la ce ma refer si cu siguranta iti vin in minte cateva dimineti in care ai alergat si tu in aceasta cursa a alegerii hainelor pentru o noua zi.

De cele mai multe ori sunt foarte atenta cand vine vorba de vestimentatia mea pentru a doua zi la birou. Si pentru ca nu intotdeauna diminetile sunt asa cum imi imaginez eu, prefer sa-mi aleg tinuta pentru a doua zi cu o seara inainte.

Astfel, am timp sa-mi organizez tinuta si accesoriile in functie de programul zilei si de ceea ce am de facut. Am invatat de-a lungul timpului ca tinuta este unul dintre punctele forte ale unei femei de afaceri si nu numai. Prin urmare Da, imaginea conteaza!!! Si imi permit sa spun asta fara vreo intentie de a fi rautacioasa cu acele femei care isi arunca ceva pe ele si gata!!!

Consider ca nu intotdeauna hainele frumoase inseamna si haine potrivite pentru cineva. De aceea in alegerea unei tinute eu tin cont, in primul rand de ceea ce ma avantajeaza si in al doilea rand de evenimentul pentru care ma pregatesc.



Azi a fost una din acele dimineti in care surprizele si-au facut simtita prezenta din plin.Nimic nu a mers conform planului pe care il schitasem aseara in drum spre pat. Am zis ca am timp sa ma trezesc cu 30 de minute mai devreme si sa imi aleg niste haine frumoase pentru o zi obisnuita de birou fara prea multe pretentii.

Ma gandisem ca o pereche de jeansi, o bluza din matase si o pereche de pantofi cu un toc potrivit sunt de ajuns. Dar pentru ca mereu trebuie sa apara si un dar, dimineata a inceput cu un mail urgent prin care eram informata ca la ora 09.30 aveam programata o intalnire foarte importanta.

Cum puteti ghici, tinuta mea lejera a picat si a trebuit sa aleg repede un costum pe masura intalnirii.

Viata pe Saturn

Nici eu nu stiu cum e.

Dar in schimb o sa povestesc ce am facut eu in minunata si plictisitoarea zi de azi.

M-am trezit pe la 11 jumate… am facut ceva ce nu va spun… m-am spalat, m-am imbracat… mi-am deschis laptopul, am aberat pe blog despre timp, iubire si Saturn si acum o sa aberez in continuare despre ce am facut la noul viitor job (btw, scriu articolul asta pentru a-mi depasi una din fricile interioare inoculate de diversi, cum ca nu ar fi bine sa scriu despre job pe blog).

Ies din scara de la bloc, ajung in strada si vreau sa iau un taxi. Fac cu mana unuia, opreste si-mi zice sa urc, ca ma duce gratis  pana la urmatoarea intersectie unde era statie de taxi. Bazat! Ajung la Aurel Vlaicu, ma uit dupa maxi-taxi-ul firmei si cand ma sui in el, observ uimita ca cineva imi ocupase locul!! Dap, locul ala din fata de langa usa, pe care in mod normal sta ghidul, era locul meu! M-am uitat un pic la tip, i-am zis asa mai in gluma ca mi-a luat locul si am facut cunostinta. Il cheama Alex.



Am ajuns la sediu, m-am dat jos prima, el dupa mine. Am deschis usa, el dupa mine. M-am urcat in lift, el dupa mine… si mi-am zis: “cred ca tre’ sa ma comport si eu ca o lady de data asta” si l-am lasat pe el sa apese pe buton. Ajungem sus si suntem condusi de catre tipul de la HR in sala de recreere:
Fusesem chemata de fapt pentru 2 interviuri telefonice, unul in engleza si unul in spaniola. Cel in engleza s-a desfasurat ceva de genul: ” - Hello, I’m from America, may I talk with Mr. X. X. ? - Sorry, but he is not into the office right now, I’m S. A. and I was told that I should answer this phone call! - Ahhh, ok, Thank you. Have a nice day! Bye-bye”

Cel in spaniola a fost si mai funny… a durat 11:55 minute (da, eu si fixurile mele) si am fost intrebata printre altele: “Daca ai fi prim-ministrul Romaniei, ce ai face ca sa iesim din criza financiara?” Dar nu va dau raspunsul, ca mi-e frica sa nu citeasca si Boc si poate ii preiau din karma negativa si e naspa!

Cand am fost la primul interviu, era un puzzle in sala de recreere si mai avea cam vreo 15 piese de completat, cu cer si nori. De data asta m-am ambitionat si l-am terminat! Dar a trebuit sa desfac vreo cateva piese de pe langa gaura pt ca erau puse gresit, probabil de catre prosti care mai venisera pe la interviuri  :D

Plec de acolo, ajung in Romana si ma duc la Pizza-Hut. De fiecare data cand sunt mandra de mine si am ceva de sarbatorit ma duc acolo si pap pizza. Si deja incepusem sa fiu un pic depressed si am baut si un pahar de bere. A fost fun. Apoi nu stiam ce sa mai fac si nici nu prea aveam chef sa ajung direct acasa. Numai bine, ca m-a abordat un tip.

Mi-a pupat mana, m-a felicitat, m-a amuzat si m-a energizat teribil, pentru ca eu ma tot gandeam la postul meu anterior, despre Saturn si Dumnezeu, dar o sa povestesc in articolul de maine despre asta. Daca sunteti cuminti.